Dupa o fuga de doar cateva zile prin Maramures, pot sa va spun un singur lucru: nu faceti ca mine. No bun, pot sa va zic mai multe, ca altfel s-ar incheia articolul aici si asta nu ar fi deloc interesant:) Dar asta e cel mai important: aici trebuie sa vii si sa stai cel putin o saptamana. Desi cred ca si asa e cam putin.

Eu din pacate nu am dispus de atata timp, dat fiind faptul ca eram in turul Romaniei, care cu totul dura doar doua saptamani, asa ca m-am limitat doar la o parte din Maramures. Mi-as fi dorit insa foarte mult sa am timp nelimitat sa umblu aiurea pe dealuri, sa fac poze, sa ma tolanesc pe pajisti si sa aflu mai multe despre viata din satele de acolo.

Deocamdata pot insa sa va spun ca pana acum Maramures pentru mine inseamna: portile maramuresene, bisericile de lemn, portul maramuresan traditional, Creasta Cocosului, Cimitirul Vesel, Mocanita si Parcul National Muntii Rodnei.

Nici nu stiu de unde sa incep si unde sa termin ca sa va povestesc. Sa incerc sa o iau pe rand.

Portile maramuresene sunt dupa parerea mea elementul ce leaga tot Maramuresului. Le-am intalnit peste tot, chiar de la intrarea in judetul Maramures, venind dispre Baia Mare.

Dupa ce am trecut de Baia Mare si apoi si de Baia Sprie, am intrat pe serpentinele ce duc spre Pasul Gutai. De aici porneste traseul spre Creasta Cocosului din Muntii Gutai, o colina ascutita, alcatuita din andezite, cristalizate dintr-o lava ce s-a consolidat in urma cu 5 milioane de ani in timpul racirii. Curioasa sa vad cu ochii mei forma sa deosebita, am pornit pe traseul de o ora jumatate, deloc solicitant, care duce la baza Crestei Cocosului. Din pacate, la vreo saptamana dupa ce am trecut noi pe acolo, am vazut la televizor ca soseaua s-a surpat din cauza ploilor abundente si nu se mai putea circula in zona. Nu stiu daca s-a reparat intre timp.

Mai departe am pornit in inima Maramuresului, spre satele in care portul traditional este o arta vestimentara si unde gasim acele peisaje naturale deosebite, specifice Maramuresului. Aici am vazut nu numai portile maramuresene, dar si oameni imbracati traditional, mergand pe strada. Si asa ceva chiar nu e ceva obisnuit pentru noi, cei ce ne petrecem cel putin 5 zile din saptamana printre blocuri cu n etaje. Mi-au atras imediat atentia femeile si tinerele imbracate cu camasuta de un alb sclipitor, cu fusta traditionala, batic si pantofiori.

Din fericire s-a nimerit sa mergem la complexul Manastirii Barsana chiar intr-o duminica dimineata. Din pacate ploua, si nu am putut sa vad constructiile din lemn in toata splendoarea lor, luminate de soare, insa asta nu i-a oprit pe foarte multi oameni sa vina la slujba, asa cum probabil vin in fiecare duminica. Aici cred ca am vazut cu adevarat ce inseamna Maramures. Toata lumea era frumos imbracata, majoritatea in portul traditional, iar daca nu, aveau pe ei cele mai bune si mai frumoase haine.

Cel mai mult mi-a placut ca am vazut o fetita frumoasa foc, de cativa anisori, frumos imbracata de mama ei cu haine traditionale, din cap pana in picioare, chiar si cu opinci de piele. Oamenii o opreau sa ii faca poza, si asa am profitat si eu de ocazie, ca altfel imi era rusine

De la Manastirea Barsana, din cauza vremii care nu ne lasa sa mergem pe munte, am pornit spre Sighet, prin satele de pe valea Izei, unul dintre putinele locuri in care se vobeste graiul maramuresan, un subdialect de baza al dialectului dacoroman. Din pacate nu am vorbit acolo cu nici un localnic, dar am avut ocazia mai tarziu sa aud pe cineva din zona vorbind in Bucuresti, si va zic sincer ca la inceput abia intelegeam ce zicea

In Sighetul Marmatiei am vizitat Memorialul comunismului, care pot sa spun ca m-a cam infrigurat un pic, dar pe urma am pornit spre Sapanta, un alt sat din Maramures unde traditiile sunt la ele acasa, unde am incercat sa ma inveselesc un pic citind inscriptiile de pe crucile din Cimitirul Vesel.

In Sapanta am vizitat de asemenea si Biserica de lemn, nu foarte cunoscuta, desi este cea mai inalta constructie din lemn din Europa.

O zi intreaga am rezervat dinainte pentru Mocanita din Viseul de Sus. Ca sa te plimbi pe Valea Vaserului cu trenuletul tras de locomotiva cu aburi de pe ultima cale ferata forestiera din Europa trebuie sa vii de cu seara si sa te cazezi la o pensiune in Viseul de Sus, asta ca sa te poti trezi dimineata, sa vii sa-ti iei biletele (45 lei adulti) si apoi sa astepti frumos pe peron ca sa traga Mocanita, care pleaca la ora 9 in fiecare zi.

De la tinerele controloare de pe Mocanita, care stiu cel putin vreo 3 limbi straine, am aflat ulterior ca ei pregatesc din cursul noptii 2 trenuri, ca nu care cumva sa fie prea multi turisti care nu incap intr-un singur tren, caz in care mai baga un tren dupa ce pleaca primul. Asa ca nu va faceti griji, nu puteti ramane pe afara.

Pe site-ul Mocanitei gasiti absolul toate informatiile de care aveti nevoie ca sa aveti o calatorie cat mai frumoasa cu Mocanita, si mai mult decat atat, gasiti detalii despre evenimentele speciale pe care le organizeaza, care au loc destul de frecvent, cum ar fi plimbare cu mocanita la luna plina, spectacole de muzica folclorica sau chiar rock, si multe, multe altele.

Noi “ne-am dat” cu Mocanita intr-o zi de luni si a fost plin de turisti, deci nu vreau sa-mi imaginez cum e intr-o zi din week-end. Recomand sa incercati aceasta experienta in timpul saptamanii, in afara vacantelor scolare.

Si asta in special pentru cei dornici sa faca o poza frumoasa cu Mocanita, pentru ca e cu adevarat o provocare sa reusesti. Eu cel putin m-am chinuit o gramada si evident m-am si enervat pe alocuri pentru ca in repaus toata lumea se baga in fata Mocanitei ca sa faca poze cu ea si nu gaseam efectiv nicio fereastra sa fac o poza doar cu Mocanita, iar din mers, cand facea curba,  scoteam eu capul pe geam ca sa fac poza, dar ce credeti ca eram singura?

Si apropo de asta, sa va dau un sfat: incercati sa faceti pozele pe drumul de dus, pentru ca, unu la mana, la intors locomotiva e invers, cu fata spre vagoane, si, doi la mana, la intors e lasata sa coboare singura la vale, sub propria greutate, si nu mai scoate la fel de mult abur ca la dus, cand trebuie sa traga. La fel, un moment ideal de a face poze cu Mocanita este dupa ce coboara toata lumea din ea la capat, si se pune in miscare pentru a face toate manevrele de intoarcere. Nu ratati ocazia!

Aici la capat sunt o gramada de masute cu bancute unde puteti manca ceva adus la pachet sau un gratar sau carnaciori calzi, facuti acolo pe loc de personalul Mocanitei.

Noi, dupa aceasta zi minunata pe Valea Vaserului, ne-am instalat in Borsa pentru a porni a doua zi pe traseu spre cel mai inalt varf din Carpatii Orientali, Vf. Pietrosul Rodnei. Am descoperit ca Muntii Rodnei sunt extraordinari de frumosi si trebuie neaparat explorati daca ajungeti pe aici, dar nici fratii mai mici de vis-a-vis, Muntii Maramuresului, nu sunt de lepadat. Doar timp sa fie.

Si apropo de Borsa, va recomand din suflet sa va cazati unde am stat noi, adica la Complexul Borsa Turism. Este administrat de un belgian impreuna cu sotia lui romanca, niste oameni care ne-au gazduit extrem de bine si unde ne-am simtit minunat. Au curte mare pentru corturi, cu acces la dus si curent electric, dar si casute si camere de pensiune, deci pentru toate gusturile. Pretul pentru un cort, 2 persoane si masina este 35 de lei / noapte. Mai mult decat atat, va indemn sa veniti aici pentru mancarea excelenta cu care am fost serviti, la preturi zic eu foarte bune: cina 30 lei/ persoana si micul dejun: 15 lei / persoana. Micul dejun era ceva obisnuit, insa cina…mmm mmm… inca salivez dupa ce mancare buna mi-a fost dat sa gust acolo.

Aoleu stati ca mi s-a facut foame Sa incerc totusi sa trec mai departe. De fapt.. nu exista mai departe..asta e cam tot ce am vazut in Maramures, si imi pare foarte rau ca au mai ramas o gramada de locuri pe care vroiam sa le vad, cum ar fi:

satul Sacel, singurul loc din tara unde vasele rosii nesmaltuite sunt lustruiesc cu piatra, un loc in care trebuie neaparat ajuns sa vezi arta ceramica; de asemenea cascada Cailor, cea mai inalta cascada din tara noastra, unde se poate ajunge urcand pe jos vreo 2 ore sau destul de usor cu telescaunul din Statiunea Borsa, care insa nu functioneaza vara chiar mereu (probabil doar cand se strange lume); la fel mi-ar fi placut sa vad mai multe biserici de lemn, cum ar fi cea de la Poienile Izei sau de la Botiza, insa nu aveam mult timp la dispozitie si nu stiam exact cum sunt drumurile pe acolo, cel pe care am venit de la Ocna Sugatag spre Barsana nefiind chiar grozav. Nu era rau, insa trebuia mers mai incet, nu se putea circula cu 50 la ora. si la Cavnic mi-ar fi placut sa ajung sa vad peisajele montane, chiar daca aici se vine in general iarna la schi

Spun ca imi pare tare rau ca am ratat aceste locuri pentru ca din pacate nu cred ca voi mai ajunge prea repede inapoi in Maramures, mai ales ca am ramas foarte dezamagita de starea drumurilor. Noi am venit dinspre Cluj si apoi, dupa ce am trecut de Borsa, am pornit spre Moldova si am concluzionat ca Maramuresul, pe langa toate locurile superbe pe care le ofera, este tot un mare drum prost. A se retine: DN18, cred ca e unul dintre cele mai proaste drumuri nationale din tara.

Cand am ajuns la Campulung Moldovenesc (de fapt inainte de asta, in Mestecanis, cand DN 18 se termina si incepe DN17) am rasuflat usurata: Pfiu, ca tare bine e pe drum bun, ca de la Cluj n-am mai vazut drum fara petice si denivelari sub roti.

Si daca tot drumul de la Cluj la Borsa este prost, atunci stai sa vezi portiunea intre Borsa (mai exact de undeva intre Pasul Prislop si Sesuri) si pana la Ciocanesti, adica mai exact nici mai mult nici mai putin de 35 de km, care sunt plini de gropi. Si cand zic gropi, vreau sa zic de fapt cratere. Imense. Multe. Din alea de genul celor pe care le injuri de toate neamurile si in care daca intri, incepe masina sa planga. Iar unele sunt atat de adanci incat daca intri cu roata in ele, acolo ai ramas. Si ce poate fi mai frumos decat sa ramai blocat in niste locuri izolate, unde semnalul e mai scump la vedere ca Aurora Boreala. Noi chiar am trecut pe langa cineva care facuse pana si cauta semnalul pe acolo ca acul in carul cu fan, si ziceam Doaaaamne ajuta!

Asta e cam singurul lucru rau cand vine vorba de Maramures. Trebuie sa iti doresti foarte mult sa ajungi acolo ca sa treci pe un asemenea drum, mai ales de 2 ori. Asa ca nu va doresc decat mult succes in privinta asta! In rest, Maramuresul este intr-adevar un loc special, asa cum se spune, si ca romani, avem datoria sa-l vedem macar o data. Mai ales cand sunt atatia straini care il viziteaza anual si sunt indragostiti de locurile astea. Ne-am simtit cu adevarat norocosi ca ne-am nascut in Romania atunci cand, intr-una dintre diminetile in care ne-am trezit in Borsa, unul dintre olandezii cu care am luat micul dejun, a tinut neaparat sa ne spuna: “You really have a beautiful country”.

Why, thank you!

Pentru a vedea traseul pe care l-am parcurs in Maramures, nu uitati sa consultati harta pe care o gasiti aici si sa apasati pe buline pentru detalii.

Pentru o calatorie mai lunga in Maramures si o experienta de tip occidental, exista Maramures Pass Acesta costa 10 lei si cu el se pot obtine reduceri de 5 – 50% la diverse obiective turistice, dar si la pensiuni si hoteluri. Merita sa aruncati un ochi pe pagina de informatii despre Maramures Pass si pe ghidul aferent  pentru a vedea reducerile de care puteti beneficia cu acest card. Mie mi se pare foarte avantajos, mai ales avand in vedere pretul asa mic.